O șoferiță din România ar putea petrece următorii 15 ani în spatele gratiilor după ce în camioneta pe care o conducea au fost găsiți 33 de migranți, potrivit Adevărul.
Polițiștii unguri au oprit în trafic o camionetă condusă de o femeie din România în vârstă de 41 de ani. În mașină se mai afla un conațional în vârstă de 37 de ani. Oamenii legii au fost curioși să vadă ce transportă femeia așa că a ridicat prelata autoutilitarei.
Ceea ce a văzut l-a şocat efectiv. Acolo se aflau înghesuiţi într-un spaţiu extrem de mic, în condiţii inumane, 33 de oameni, care s-au dovedit a fi migranţi. La interogatoriul ce a urmat, toţi s-au declarat kurzi, însă niciunul nu a putut oferi o dovadă credibilă a identităţii sau a legalităţii şederii lor în Ungaria.
Potrivit sursei citate, migranţii ilegali au fost escortaţi înapoi la frontieră, iar Secţia Penală a Sediului Judeţean de Poliţie Tolna a iniţiat urmărirea penală a celor doi români, acuzaţi de trafic de persoane.
Cei doi români riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani. În țara vecină traficul de persoane se pedepsește aspru cu închisoare de la unu la cinci ani, dar în cazuri grave pedeapsa privativă de libertate poate ajunge până la 15 ani.